Un spectacol de exceptie la Teatrul de Joaca al Bibliotecii Judetene.
Inaugurat în primavara acestui an, Teatrul de Joaca al Bibliotecii Judetene prilejuieste, iata, un spectacol de exceptie: "Sperietoarea". Scenariul si regia - Gheorghe Hibovski, interpreta unica - Maria Hibovski. Jucat la micul sau sediu, miercuri si joi, spectacolul va putea fi vazut si astazi de la ora 17,00, la Hanu Ancutei, în cadrul manifestarilor "Sadoveniana".
La începutul anilor '70, marea actrita, care a fost Irina Rachiteanu-Sirianu, realiza, la Teatrul Mic din Bucuresti, un recital bazat pe versuri populare si obiceiuri ancestrale românesti numit simplu, "De viata, de dragoste, de moarte". Ion Cojar era regizorul acelui extraordinar spectacol. Ne întâlnim, iata, peste decenii, de data asta pe meleaguri nemtene, cu un demers asemanator. „Sperietoarea" lui Ghita si a Mariei Hibovski, un spectacol nu mai putin tulburator.
0 „horodinca"fulgerata de prima zvâcnire a unui sâmbure de viata într-un pântece-matrice, un corp omenesc devenit ac de ceasornic ce masoara pulsul Terrei, azur de ochi în care clipocesc, aproape concomitent lacrima extazului si aceea a deznadejdii - sunt doar câteva Semne de act artistic adevarat. Semne de luat - neaparat! - în seama.
Paul CHIRILA (actor – TEATRUL TINERETULUI, Piatra Neamt) / Ziarul CEAHLAUL – noiembrie 2003

Odinioara, în lumea satelor traiau niste mesteri fabulosi. Acestia construiau case, îndeplinind toate sarcinile arhitectului, ale inginerului constructor, ale sefului de santier, ale dulgherilor, tâmplarilor, tencuitorilor, tinichigiilor, dranicerilor s. c. l., fiind un soi de oameni-orchestra sui-generis, caci veneau pe o batatura neteda ca în palma si când plecau lasau în urma casa terminata, „la cheie” cum se zice azi, dar pe atunci nu prea existau chei sau alt soi de încuietori la usi.
În cartile care consemneaza recordurile de tot soiul, de pe toate meridianele si paralelele, figureaza si “oamenii orchestra”, instrumentisti care cânta simultan la cât mai multe instrumente. Nu de mult, un post de televiziune a prezentat onoratului public un muzician în stare sa cânte simultan la douasprezece instrumente. Ne intereseaza în primul rând calitatea interpretarii, caci a zdrangani la ‘nspe dible nu-i nici o scofala, cum ar zice Candide, vecinul meu din deal. Suna foarte bine, însemna ca esti artist; zbiara cacofonic, asta te descalifica.
Mutând ceea ce trebuie mutat, nu se poate sa nu observam ca un “om-orchestra” de o calitate cu totul iesita din comun, cunoscut de toti amatorii de arta teatrala din Neamt (si nu numai), este Gheorghe Hibovschi. Domeniul în care exceleaza cel numit Ghita de catre prieteni este teatrul pentru copii. Autor de texte dramatice, cu carti tiparite, regizor, creator de costume, decoruri, recuzita etc., ani în sir Gheorghe Hibovschi a încântat publicul punând în scena piese pentru copii jucate de copii. Cu adultii, cei mai multi actori amatori, a pus în scena piese din marele repertoriu national si universal, obtinând numeroase recunoasteri, concretizate prin premii. A reusit împreuna cu alti fanatici ai teatrului fara parale sa creeze un cunoscut festival de teatru la Piatra Neamt.
De curând a iesit în fata publicului cu un spectacol life, „Sperietoarea”, sustinut cu brio de Maria Hibovschi, actrita profesionista, tovarasa de viata a lui Ghita. Cu o durata de treizeci si cinci de minute, folosind o minima recuzita si o amenajare scenica modesta (o sperietoare în fundal si câteva obiecte gasite în joaca pruncilor de la tara), actrita ofera publicului un recital de poezie populara din zona Moldovei, agrementat cu cîteva melodii din marele repertoriu moldav.
Cu o mare disponibilitate si mobilitate artistica, trecând fara efort vizibil de la momente de adânca tensiune dramatica la veselia jocului de copii, cu un desen (adesea coregrafic) al miscarii excelent corelat cu textul, etalând o mimica deosebit de expresiva (actrita traindu-si rolul la un pas distanta de spectatori), Maria Hibovschi încânta si convinge.
Regizorul, autorul colajului, scenograful si factotumul spectacolului, Gheorghe Hibovschi, a cules cu grija si cu dexteritate texte mai putin cunoscute si defel uzate din folclorul moldovenesc si al copiilor, le-a gândit în asa fel încât sa nu ne trimita la recitalurile pe texte populare datorate unor mari actrite ale teatrului românesc de ieri sau la un spectacol mai de demult pe asemenea texte apartinând Teatrului Tineretului, iar actrita Maria Hibovschi a înteles ca nu are a copia modele clasice, asa ca interpretarea sa poarta marca regizorului, bazata pe contraste si sugestii subtile, desenând cu talent jocul de-a viata, cu toate ale sale, izbutind sa-l tina captivat pe spectatorul de calitate.
„Sperietoarea" nu este un spectacol usor de înteles si nu se adreseaza unui public lipsit de educatie estetica, amator de manele si admirator al debilului (din toate punctele de vedere) Garcea. Gândit pentru a fi prezentat în spatii mici si foarte mici, ca o reânviere fericita a teatrului de salon, „Sperietoarea" este un început incitant, plin de promisiuni, al acestui tip de reprezentatie. Sotii Hibovschi si-au facut excelent datoria, aducând în fata publicului educat un spectacol de mare frumusete poetica si scenica.
O nota buna pentru conducerea Bibliotecii Judetene Neamt, care a deschis miniaturalul si caldurosul (la propriu si la figurat) „Teatru de Joaca", unde se prezinta, între altele, si “Sperietoarea”.
Mihai MANCAS (dramaturg) / MONITORUL – ianuarie 2004

Un lucru frumos

În orasul acesta în care toti cunosc toate, exista, iacata, un locusor prea putin stiut si, pe cale de consecinta, prea putin frecventat. Nu, nu va gânditi la vreun bar sau local cu program ,,exotic". E un loc curat, o mica sala de spectacole, aflata – ma rog, aflabila - în incinta Bibliotecii Judetene, undeva ,la cucurigu", „au paradis", cum se zice pe frantuzeste, motiv pentru care nici macar toti obisnuitii institutiei nu-i stiu de stire. Se numeste, firesc pozitiei sale, „Ludoteca" este alcatuita din doua camarute între care
s-a spart un perete, are - am numarat - treizeci si sase de locuri si un minimum minimorum de dotari care
sa permita punerea în valoare a unui minuscul act teatral: recital, piesa de studio etc. Cel mai provocator lucru mi s-a parut tocmai putina distanta scena-sala, care împiedica spectacolul sa se refugieze în anonimatul echivalent fosnitului pungilor de floricele si spartului semintelor (hiperbolizam, desigur) si care responsabilizeaza interpretul pâna la – am vazut - senzatia ca joaca pentru fiecare din sala, ca resimte la limita durerii orice prezenta, ca, la o adica, ar putea juca la fel si pentru un singur spectator. O sala in nuce, o monada teatrala pe care ne facem datoria s-o semnalam publicului cât si micilor colective de amatori în cautare de spatiu de joc. Acolo am vazut miercuri seara o miniatura dramatica adorabila, intitulata de catre autorii sai, Maria si Gheorghe Hibovschi, Sperietoarea, titlu care nedumereste putin pe cei ce nu ghicesc ceva afinitati soresciene în intentia dramatica. Scenografia, alcatuita din câteva obiecte de joc din registrul autentic etnografic si dintr-o... sperietoare pare sa justifice titlul mai mult a posteriori, „explicându-l" celor ce nu percep metafora în sine. Este, propriu-zis, un recital al actritei si dascalitei Maria Hibovschi, pornind de la asamblarea unor texte din folclorul zonal, ceea ce faciliteaza lunecarea perpetua între cuvântul spus si cel „zis", adica acela cântat. Ideea calauzitoare în juxtapunerea acestor fragmente este, fara nevoia neaparatei originalitati, dragostea ca un criteriu structurant în viata si în moarte. Textul a fost epurat „satrapic" de orice folclorizare pasunista, de orice conventionalism etnografic, ceea ce nedumereste initial spectatorul al carui orizont de asteptare în domeniu este obligatoriu îmbracat în bundita si încaltat cu opinci; s-a mers direct la esentializarea existentiala, la limita paremiologiei. A mai fost epurat a doua oara, îmi marturisea autorul sau si regizorul spectacolului, pentru a elimina orice lungimi, de frica de a nu fi prea solicitant, adica prea obositor pentru public. O teama nejustificata, as zice, sala reactionând imediat, cald si exact la impactul cu acesta si ramânând cu senzatia ca... ar mai fi vrut. Foarte frumoasa, emotionanta, punctarea în scenariu a unor fragmente din folclorul copiilor - ,,numaraturi", ,,alegaturi", ghicitori – sugerând mai bine ca orice amestecul de pasiune si ingenuitate afectiva din textura personajului, ca si vârsta acestuia, cu posibile reverberatii clasice în mitologia „zburatorului".
Bine instalata în acest personaj, cu un perfect control al mijloacelor de autoexpresie, actrita a jucat „foarte acolo", cum se spune în jargon de specialitate, desi era evident ca impactul vecinatatii cu publicul de care vorbeam îi rapea convingerea ca e „singura pe lume", atât de necesara actorului si îi cam dadea senzatia ca e „la examen". Asta, cu toate ca spectacolul, îndelung repetat, era deja rodat la public, fiind acum ceea ce s-ar putea numi o „încheiere de mini-stagiune". Convingatoare, simpla si înduiosatoare, ea a ales sa joace „pentru sine", pe masura ce spectacolul înainta. Probabil ca o asemenea experienta ar fi
productiva oricarui actor obisnuit cu - iarasi folosim o expresie de jargon – „haul scenei". Intimitatea spatiului de joc mai prezinta un dezavantaj din punctul de vedere al emitatorului, dar si al receptorului: vocea actritei, justa si convingatoare, rezona, mai ales la unele dintre momentele cântate, prea puternic pentru spatiul mic. Aceeasi remarca si în privinta instrumentelor folclorice - de percutie - cu care se ajuta. Usor de reparat; autorii spectacolului îmi marturiseau dorinta de a „atenta" la un spatiu mai mare, situat... si mai la cucurigu, în aceeasi cladire. Ca si pe aceea de a relua ideea, poate pe alta tema. Speram ca-si vor face si ceva mai multa publicitate, stilul „din om în om" e astazi depasit. Vorba e - oameni doriti
de un moment de sinceritate valorica în marele de kitsch care ne îneaca, daca, trecând „pe la biblioteca" vedeti anuntat acest spectacol sau – un altul în aceeasi formula, nu ezitati. Veti fi bine veniti si veti pleca de acolo cu un zâmbet nostalgic si curat.
(Ada POPOVICI, regizor) / MONITORUL - 24 iulie 2004

Green Hours, o gazda mereu ospitaliera
Fiecare dintre noi, artisti sau numai admiratori ai artei, suntem inevitabil mai apropiati de o forma sau alta a reprezentarii ei. Si, pornind de la aceasta realitate, iubitorilor de teatru li s-a mai oferit, în aceasta saptamâna, o ocazie de a se întâlni cu una dintre manifestarile teatrului tânar si modern. Alegându-si o formula a poemului teatral, doi entuziasti artisti încearca sa demonstreze ca talentul poate îmbraca cele mai diferite modalitati de exprimare.
Prezent în spatiul neconventional, dar extrem de primitor oferit de
jazz-café-ul de la Green Hours, într-un decor simplu, dar reprezentativ, Teatrul de joaca din Piatra-Neamt ne provoaca la un spectacol-experiment: Sperietoarea, un „one-man-show" alcatuit dintr-un colaj de texte si cântece populare inspirat îmbinate de Gheorghe Hibovski (un tânar regizor care semneaza si scenografia) într-o „poezie" despre iubire, dorinta si tainele casatoriei, toate purtând o puternica amprenta folclorica. Este propunerea pe care micuta, dar ambitioasa trupa nemteana a facut-o publicului din Capitala. Interpretat de talentata si temperamentala actrita Maria Hibovski, îndrazneata, plina de „nerv artistic", în acelasi timp inocenta si suava, înzestrata cu calitati vocale remarcabile (neexploatate la adevaratul potential), spectacolul capteaza, are ritm, este alert si bine conturat, chiar daca protagonista nu beneficiaza de o prea buna sustinere din partea regizorului în ceea ce priveste fondul muzical. Efortul vocal este considerabil, în conditiile în care nu exista nici o alta solutie de completare sonora, cu exceptia câtorva acorduri timide ale unor instrumente traditionale românesti. Compenseaza însa vocea puternica si vorbele spuse în dulcele grai moldovenesc.
Interactiunea cu publicul, comunicarea directa cu el, spontaneitatea momentelor create si ritmul impus de cei doi creatori reusesc sa tintuiasca pe scaun spectatorul mai bine de o ora, ceea ce înseamna ca încercarea a izbutit. Este o demonstratie de curaj si forta actoriceasca pentru care, în mod cert, se vor mai gasi si alte solutii - vizuale si nu numai. Iar din aceasta perspectiva spectacolul are suficiente sanse sa creasca. Publicul asteapta si alte astfel de surprize.
ANDRA DUMITRESCU / Saptamâna Financiara /46 / Luni, 20 iunie 2005

… piesa „Sperietoarea", în regia lui Gheorghe Hibovski si jucata genial de catre sotia acestuia, Maria Hibovski.

(D.D.) / Revista STAR – 22-28 iunie 2005