CV - Maria Hibovski CV Ghita Hibovski Teatrul Tandem - Piatra Neamt






Constantin Cucu - Complotul comunităţii împotriva individului (gazeta Vestea)

"COMPLOTUL COMUNITĂŢII ÎMPOTRIVA INDIVIDULUI "
Cu ani în urmă, când Matei Vişniec cucerise fără putinţă de tăgadă scenele teatrelor din România ca şi din străinătate, regretatul Valentin Silvestru scria referindu-se la opera tânărului dramaturg, stabilit în Franţa încă din 1987: „Regăseşti la Matei Vişniec forţa imagistică în concentrări dense de alegorie şi simbol, amplă arcatură parabolică, acuitate senzorială, lexicul bogat - dar în expresii eliptice ; vehemenţa stilistică, precizia şi fineţea detaliilor şi intelectualizarea emoţiei, care sunt caracteristici ale celui mai bun teatru postbelic “. Cu spiritul său analitic, într-o sinteză cu o încărcătură de adevăruri ce avea să fie confirmată de fiecare nouă creaţie, criticul invita indirect teatrele la promovarea în continuare a unui repertoriu total diferit de ce se ştia până atunci, la aducerea în scenă a unor texte nonconformiste, sau a unui „teatru devenit mesaj”, cum avea să sublinieze într-un eseu de dată recentă Alex Ştefănescu. Cred că regizorul Gheorghe Hibovski a plecat şi de la aceste sintetice constatări - în afară de aplecarea cunoscută pentru teatrul modern (se poate citi şi modernul în teatru) - când, la Teatrul Tandem din Piatra Neamţ, a pus în scenă Teatru descompus sau Omul- pubelă, un text nonconformist, ca toată creaţia lui Vişniec receptiv la dramele lumii în care trăieşte, pe care vrea să şi-o/să ne-o explice, răscolit fiind de o contemporaneitate bizară, halucinantă, în care individul este anulat de comunitatea căreia îi aparţine, demolatoare în egoismul ei feroce. Dintr-o suită de proze - scurte şi stranii, văzute de autor ca „elemente de arhitectură textuală pentru un teatru modular”, regizorul alege câteva aparent lipsite de legătură epică dar aflate în aceeaşi unitate conceptuală şi le aranjează cum le-a gândit şi autorul, „precum cioburile unei oglinzi sparte”, ca într-un joc de puzzle în care este reconstituită matricea originară. Rezultă un scenariu răscolitor, încredinţat în bună parte actriţei Maria Hibovski, secondată cu discreţie de acelaşi Gheorghe Hibovski, ambii venind în faţa spectatorilor cu o interpretare convingătoare, pe măsura măiestriei dovedite în atâtea alte prilejuri. Descifrând un text pentru mulţi abscons, eliptic, Maria Hibovski izbuteşte să ne transmită drama multora dintre personaje, cum ar fi omul din cerc (Omul din cerc) sortit să vieţuiască o veşnicie în banala figură geometrică trasată cu creta distribuită de primărie (în cerc nu pătrunde nimic, simţurile sunt inutile); să vegeteze la infint, cadavru viu într-un spaţiu care le anulează orice dorinţă de contact cu semenii. „Dacă vreau să fiu singur, mă opresc, scot creta neagră din buzunar şi trag un cerc negru „în jurul meu”. Într-un monolog de zile mari, Maria Hibovski este o prezenţă răscolitoare, convinge şi te cucereşte. Ca şi în Mâncătorul de carne, în care omul este definit drept „O bucată de carne dotată cu raţiune, care devorează în mod inconştient şi fără încetare carnea care creşte în jurul lui “, o viaţă întreagă bântuit de dorinta de a devora carne, de a satisface papilele gustative într-una nesătule. Textul este rostit cu o ştiinţă a comunicării scenice aparte, într-o evoluţie subtil gradată până la sugerarea în final a omului care, mereu nesătul, îşi satisfaee nepotolitele pofte autodevorându-se. Cu aceeaşi forţă interpretativă ni se dezvăluie şi Omul-pubelă, transformat, într-un mod cu totul inexplicabil, în lada de gunoi a comunităţii, într-un obiect peste care cei din preajmă îşi aruncă resturile menajere, pe care lipesc guma de mestecat, pe care îl ignoră, a cărui prezenţă nu o recunosc decât ca pe a unui recipient cu o destinaţie foarte exactă. Gândul ni se îndreaptă spre Kafka, dar se întoarcerepede la Vişniec pentru că este, totuşi, altceva. Tandemul Maria Hibovski-Gheorghe Hibovski este de-a dreptul răscolitor şi în Spălătorul de creiere, trei module în care spălarea creierelor este o obligaţie a fiecărui om, acesta trebuind să participe la operaţia de spălare din faza uterină până la bătrâneţe, pentru asta funcţionând chiar centre de spălare conduse de specialişti care simt o plăcere deosebită pentru o îndeletnicire aflată în slujba... statului. S-ar cuveni mai multe vorbe despre Dresorul, Voci în lumina orbitoare, Omul cu gândacul (o vietate bizară şi disgraţioasă, supusă unui tratament intensiv cu muzică şi lecturi din mari opere literare), dar spaţiul ne permite, deocamdată, atât... Să evidenţiem însă priceperea cu care cei doi Hibovski s-au apropiat de Vişniec, un dramaturg pe care ori îl „rezolvi” genial, ori renunţi înainte de a te apuca. Teatrul Tαndem a înţeles această poruncă şi ne-a oferit un spectacol de real succes. Tandem-ul a făcut din premieră un adevărat eveniment, ne-a purtat pentru o oră într-o lume în care nu-i exclus să fi fost şi noi înşine între personajele stigmatizate (sau compătimite !) de Vişniec. Să nu încheiem înainte de a remarca spaţiul mai mult decât sugestiv care adăposteşte spectacolul - subsolul magazinului „WinMarkt”, sunetul şi luminile rezolvate de Codruţ Avram, elemenetele de decor semnate de Arcadie Răileanu şi Cristi Petrescu. Şi de asemenea să-1 amintim pe Laurenţiu Dimişcă, pictorul care completează în mod fericit ambientul acestui spectacol de referinţă cu câteva lucrări de mari dimensiuni, realizate în stilul său inconfundabil. Constantin Cucu (VESTEA - vineri, 21 septembrie, 2007)